DUOS ARTICULOS DE MICHELI PINNA SUBRA SA POLITICA LINGUISTICA PRO SA LIMBA SARDA

Colada sa “Campagna Elettorale” e “isbentiadas” sas polemicas a pustis de sas eletziones est ora chi sos operadores de sa limba sarda, si che incumintzent a ischidare dae su sonnu intro a su cale sunt ruttos a pustis de su mese de nadale.

Pro cantu mi pertoccat, creo chi si podet tucare puru dae custos duos interventos de Micheli Pinna, Direttore de s’Istituto Bellieni de Tattari e galu dozente universitariu a cuntrattu in s’Universidade de Tattari e esponente de su Partitu Sardu d’Azione.

Su primu interventu est istadu leadu dae sa rivista Diariulimba, su segundu est sa Relata presentada dae Micheli Pinna in su seminariu internazionale subra de sa limba sarda, fattu in Macumere in su mese de sant’Andria.

Sunt interventos iscrittos dae una pessona meda cumpetente e chi tenet deabberu sa limba sarda in su coro: ammento semper cun piaghere sas letziones in sardu chi apo sighidu in s’universidade…letziones sighidas puru dae chie no faeddiat e cumprendiat su sardu.

S’iscrittura de Micheli Pinna est comente sa faeddada sua: simple e deretta, chena sos imbolicos e sos artifitzios de ateros “intellettuales”.

Bos auguro una lettura bona….

Sa limba sarda no est galu morta….e tando no est ora de li fagher su toccu!!!

Mario A. Sanna- Resp. ULS de su Comune de Sindia

Leadu dae DIARIULIMBA sa die 18 de su mese de frearzu 2009

Su chi s’est fattu est prus pagu de su chi si depet fagher

de Micheli Pinna

Direttore de s’Istitutu de Chirca “C. Bellieni”- Tattari-

Dozente a cuntrattu de s’Universidade de Tattari

Sa campagna elettorale est agabada. Eo fia candidadu e in custas chidas non app’appidu su tempus pro bos bider e pro bos leghere. So bidende como tottu su c’azias iscrittu e pensadu. Soru at fatto cosas meda. L’azis nadu e l’azis tistimoniadu cun sos iscrittos e cun sos cussideros bostros. Cosas meda, però sunt galu de faghere. Sa propaganda devet finire e finas sa reclame. Eo m’agatto in s’ala c’at binsu ca su partidu meu e deo fiamus sustenzende a Cappellacci. L’amus sustennidu e amus binsu. Chena birgungia peruna, penso.Sas bideas nostras sun sas de semper. Su sardismu chi s’est diffusu, mescamente a manca, non mi paret su menzus.
Est unu sardismu mastigadu male e dissipadu peus. E tottu ischimus chi su male mastigadu e su male dissipadu battit dolore a s’ istogomo.Su sardismu beru, nessi pro sos tempos de oe e pro sos tempos bennidores pesso chi deppat abbandonare prima de onzi cosa sos perzudissios ideolozicos de dresta e de manca e deppat, imbezes, dare cara a sos programmas. A sos programmas e a sas atziones cuncretas. Soru aiat potidu fagher meda, fintzas chin s’amparu de su moivimentu limbisticu, e de nois tottu, e invetze at fattu pagu. Bois bido chi sezis tottu cuntentos de su chi Soru at fattu.

Si est gai tando Sos amministradores novos non dian depper fagher cosa meda. Invetzes deo penso su contrariu. Penso chi su de fagher siat pius de su chi bois nades chi Soru appat fattu. Pro su chi mi pertoccat s’impinnu meu non est mudadu ne s’est indebilitadu. Antzis s’est affortidu. Como est bennida s’ora de comintzare a impostare una politica pro chi sa limba intret de leze in s’iscola e in sos uffissios. L’amus nadu in Laconi, l’amus nadu in Macumere e l’amus a sighir’a narrer in tottue. At a esser de importu mannu
su de ponner manu a sa formatzione e si non acchippit s’universidade at a toccare de nos mover sos privados e sos sotzios. Custu e atteru amus a dver faghere. Pro como tenidebos contu e chi neune si ettet a tontu.

Saludos corales Micheli Pinna

LEADU DAE SU ZASSU DE INTERNET S’ISTITUTU BELLIENI

RELAZIONE LEZIDA IN SA CUNFERENTZIA REGIONALE DE SA LIMBA SARDA, Macomer, 29 Sant’Andria 2008

Limba fitiana, Limba Literària, Limba amministrativa

Sa limba fitiana est sa limba chi impreamus cada die in sos momentos de sa vida privada, de su traballu, de su discansu. In medas creent chi sa limba fitiana siat sa limba naturale duncas, sa prus bera, sa prus legìtima e duncas sa limba prus limba de totus sas àteras possiblidades espressivas chi una limba tenet. S’impreu chi si faghet de sa limba fitiana est mescamente pro faeddare. Sa limba literària est sa limba de sa cultura, sa limba de s’iscritura e de sa galania. Custa est massimamente s’idea chi at giradu in s’iscola e in sos ambientes, naramus gasi, coltos.

Cust’idea est in parte bera e in parte nono. Ca imbetzes, sa limba literarària semper at collidu e remonidu parte manna de sa limba fitiana, e sa limba literària at sinnadu, finas si sas chi faeddant non si nde sapiut, sa limba fitiana. In custos annos apo traballadu subra custos cuncàmbios. Pro bider sos atraessos chi bi sunt tra limba fitiana e limba literària in sas òperas de sos poetes e de sos iscritores.

Sos poetes e sos iscritores sardos, chi iscrient in sardu, in cust’àndala, sunt unu siddadu. Sa limba fitiana si mudat e diventat limba galana sena chi perdat mai su tràgiu e sa fortilesa criadora de sa limba fitiana; e gasi est interessante sighire in sa limba fitiana sos incarcos cultos de sa limba literària. Araolla, su poete de su ‘500 e de su cale mi so ocupadu in sos annos colados est una testimonia importante de custu chistionu. Ma totu sa literadura dae s’Arcàdia a sos poetes e a sos iscritores de como est marcada dae custos sinnos de identidade. Sos duos livellos linguìsticos si podet nàrrere sunt unu intro de s’àteru.

Sa limba amministrativa est sa limba de sos impreos ufitziales, sa limba de sos ufìtzios pùblicos, de sa lege, de sos regulamentos, de sas normas chi pertocant sa vida pùblica e finas privada de sas comunidades. Est una limba, a bortas, difìtzile de cumprèndere. Su burocrates italianu penso chi siat unu de sos prus cumplicados de s’Europa. In sardu amus una traditzione de limba amministrativa antiga, dae sos primos documentos ufitziales iscritos dae sos giùighes a sa Carta de Logu a sos Istautos de sa comuna de Tàtari finas a ùrtimos de su 1500.

Non chèrgio fagher s’istòria de sa limba amministrativa sarda, ne intrare in sos impreos chi de su restu totus connoschimus, subra sos impreos de sas limbas furisteras in sos ufìtzios, dae s’època romana, a sa bizantina, a s’ispanniola a s’italiana; sa cosa chi imbetzes m’apretat a narrer est chi sa Regione dae carchi annu at postu in campu unu progetu de limba cun una grafia unificada pro l’impreare in sos ufìtzios e in sos atos amministrativos. Est una limba, noa, amus a nàrrere una limba inventada. Una limba chi semus inventende totus umpare, in su traballu de sos isportellos linguìsticos. Ma como chèrgio faeddare pròpiu de inventu. E, a pustis, de inventu linguìsticu.

It’est un’inventu? Sa paràula benit dae su latinu invenire, chi cheret nàrrere agatare e prus de pretzisu agatare torra. S’agatat torra una cosa betza, iscumparta, non prus impreada. S’agatat torra una teoria, un’idea, unu modellu imbèrghidu in sas pinnigas de su tempus e bèssidu dae s’impreu fitianu pro motivos diferentes polìticos, religiosos, econòmicos, culturales e gasi.

Su chi s’agatat torra est una cosa chi paret noa e imbetzes est finas betza. S’inventu, in cale si siat tretu de sa chirca e de s’iscièntzia at semper chertu tempos longos pro esser reconnotu dae sas comunidades iscientìficas e dae sas comunidades de sa gente. Pensade a su tempus chi b’at chertu a s’afirmare un’inventu comente su modellu astronòmicu de Copernico, o che a sa teoria de sa relatividade, o a sos modellos de s’anatomia e de sa biologia moderna. In totus custos inventos cosas betzas e mortas, ismentigadas paris cun cosas noas si sunt intradas a pare e ant dadu vida a ideas de su mundu e de sa natura noos.

Pensade a sos inventos de sa literadura, totus sas literaduras de su mundu sunt inventos, sa literadura italiana est un’inventu fatu dae Frantziscu de Sanctis pro fagher una literadura funtzionale a s’Istadu. Ma sa literadura italiana non esistiat, comente, forsis, no esistit mancu como, comente literadura de totus sos italianos. Comente at naradu s’istòricu Hossbawm, totu in comintzu de s’istòria e de sa cultura de s’òmine, est unu caminu de inventos.

It’est tando una limba naturale? Cale si siat limba naturale est un’inventu. Narat unu iscritore mannu, ebreu-tedescu, de su ‘900 Walter Benjamin: comente sa paràula essit dae s’ànimu de s’òmine e dat nùmene a sas cosas, in cussu mamentu matessi perdet sa natura sua, duncas no est prus naturale. Est un’inventu comente un’inventu est su mundu chi numenamus cun sa paràula, faeddada o iscrita chi siat.

Pensade, tando, si una limba amministrativa podet èssere una limba naturale, in sos sensos chi sa gente creet. Mancu sa limba chi nois namus fitiana est naturale, galu prus pagu, est naturale sa limba literària. Comente at naradu e fatu Araolla, pro ismanniare e pro arrichire sa limba faeddada tocat de l’iscrìere e tocat de la mesturare non cun faeddos chi benint petzi dae sa limba fitiana, ma finas dae àteras limbas. E at gasi inventadu una limba literària, comente sos chi ant  iscritu sos istatutos de Casteddu Sardu e de Tàtari, o sa Carta de Logu, o sos Condaghes. Ant inventadu una limba. Sa limba amministrativa de oe, chi impreamus in sos ispotellos linguìsticos, est una limba inventada, non podet esser chi gasi.

Como una dimanda. Sos tres livellos linguìsticos de sa limba: su fitianu, su literàriu, s’amministrativu podent cunvìvere in sa comunidade e in s’idea de sa gente?

Eo so cumbintu chi emmo. Onni livellu bivet e si nutrit de s’àteru livellu. Su lèssicu, intradu in sos atos amministrativos, s’istile chi a bellu a bellu si fràigat in sa limba amministrativa, at a poder cundire finas sa limba fitiana e gasi sa limba fitiana e sa limba literària produire richesa pro sa limba amministrativa. Bi depimus traballare e bi depimus creer, pro criare una cussèntzia noa in sas comunidades. Una cussèntzia noa chi nos illìberet totus dae sos pregiudìtzios linguìsticos e s’atzione chi servit a fagher a manera chi sa limba amministrativa e istitutzionale cumprat a su dovere chi li pertocat.

Diat esser a narrer, a fagher in modu chi sa limba leet sa dignidade pùblica e ufitziale chi s’impreu istitutzionale ebbia li podet dare.

Totus ischimus chi su livellu istitutzionale de sa limba non est s’ùnicu livellu. Chie lu narat o est ignorante e est de intragnas malas, nemos depet timire chi custu livellu si nche potzat mandigare sos àteros: su livellu fitianu e su livellu literàriu sunt difatis s’àteru. Sa limba bandela servit a favorire e a difèndere sa limba literària e sa limba fitiana. E a su matessi tempus sa limba bandela depet tenner semper sos ogros abertos a cara a sa limba fitiana e a sa limba literària.

Calicunu mi narat chi deo so otimista. Deo non so ne otiminsta nen pessimista, so realista. Non semus partende dae nudda. Tenimus un limba normada, tenimus in totu sa Sardigna paritzos isportellos linguìsticos chi sunt traballende, pro sa bona arte bene, finas in sas dificultades e in sas resistèntzias chi a bortas agatant. Est imbetzes galu dèbile sa polìtica linguìstica in s’iscola e in s’universidade.

Però su pianu triennale, pro sa 26, isperende chi sa polìtica lu pòngiat luego in andare, pòngiat làcanas frimmas.

E custas làcanas tocat chi bèngiant rispetadas. Su puntu frimmu est una polìtica de formatzione pro sos insegnantes. Una polìtica de formatzione sèria chi potzat esser iscumproada, valutada e bene amministrada pro criare una generatzione de mastros e de professores capatzes e motivados. Est un’iscummissa, tocat de bi creer e de che la giogare finas a fundu.

DUOS ARTICULOS DE MICHELI PINNA SUBRA SA POLITICA LINGUISTICA PRO SA LIMBA SARDAultima modifica: 2009-03-09T12:12:29+00:00da limbasardsindia
Reposta per primo quest’articolo
Questa voce è stata pubblicata in LINGUA SARDA-LIMBA SARDA. Contrassegna il permalink.

Lascia un commento